Volkswagen a anunțat angajații că vor primi un bonus pentru performanțele din 2023 peste cel din anul anterior. Cifrele nu sunt încă oficiale, dar au fost deja divulgate presei.
Grupul Volkswagen a prezentat situația financiară din 2023, în cadrul conferinței anuale, subliniind creșterea mare a veniturilor, bazată pe avansul vânzărilor, un rezultat care însă a fost umbrit de o scădere a marjei operaționale. Grupul urmărește o economie de 10 miliarde de euro până la sfârșitul anului.
Perioada proastă a mărcii SEAT pare să fi trecut, cel puțin pentru moment, astfel că șeful brandului spaniol spune că nu are în plan, deocamdată, să păstreze doar CUPRA. Compania spaniolă deținută de VW Group a obținut profit și a uitat de pierderile de anul trecut.
Grupul Volkswagen a reușit să-și majoreze veniturile în acest an, potrivit datelor publicate de companie pentru primele trei trimestre, însă problemele de producție, cauzate în special de problemele furnizorului din Slovacia, dar și scăderea cererii din ultimele luni au contribuit la o diminuare a profitului operațional al companiei.
Divizia spaniolă a VW Group, SEAT SA, care cuprinde acum două mărci, a revenit pe profit în prima jumătate a acestui an, după ce în 2022 crize de semiconductori și scăderile de vânzări ale mărcii SEAT duceau compania pe pierdere. Brandul CUPRA se instalează vizibil ca lider al companiei, cu creșteri substanțiale ale vânzărilor.
Grupul german VW și-a fixat noi ținte strategice pentru următoarea perioadă și le-a prezentat investitorilor în cadrul Capital Market Day. Printre elementele pe care se bazează noua strategie se numără țintele pe care le primește fiecare brand, dar și responsabilitățile delegate acestora în cadrul grupului.
Angajații Volkswagen Group vor primi și în acest an un bonus de participare la profit, care este mai mare cu circa 20% față de cel de anul trecut, marcând astfel majorarea de profit pe care a înregistrat-o compania. Suma este însă la jumătate față de ce primeau în urmă cu 9-10 ani.
Volkswagen și-a anunțat rezultatele financiare pentru trimestrul al treilea, acestea fiind, ca și în cazul competitorilor săi, afectate de criza de cipuri care a condus la probleme de producție și de livrări. Profitul operațional pentru intervalul iulie – septembrie a scăzut, la fel și marja operațională.
Volkswagen Group a anunțat anticipat primele rezultate financiare, privizorii, pentru 2020, cu un profit substanțial însă la jumătate din cel obținut în 2019, înainte de taxe și plățile generate de Dieselgate.
Constructorii auto par a-și fi revenit din criza provocată de epidemia de coronavirus, după cum reiese din datele financiare ale companiilor din trimestrul trei, publicate de companii. Ferrari a redevenit cel mai profitabil constructor auto, în timp ce pe locul al doilea a urcat, surprinzător, o companie care în urmă cu un deceniu era în faliment.
Volkswagen Group a anunțat o scădere a veniturilor în primele șase luni ale anului, ca urmare a efectelor pandemiei de coroanvirus, care au condus la scăderea vânzărilor de autovehicule.
Volkswagen Group a transmis un anunț prin care confirmă „în principiu” țintele strategice stabilite în planul „Together 2025+”, pentru indicatorii financiari importanți.
Rezultatele financiare ale VW pentru primul trimestru arată o scădere a profitului la 3,9 miliarde euro, de la 4,2 miliarde euro în 2018, potrivit datelor anunțate de companie.